Textele, fotografiile si planurile din aceste pagini sunt rezultatul a foarte multe ore de munca. Pot fi utilizate exclusiv pentru uz personal iar pentru folosirea in alte scopuri va rog sa ne contactati.

Calafat si nu numai...

inapoi la REPORTAJE

15 martie 2008


Planificata cu doua saptamani in urma, deplasarea pe ruta Craiova-Calafat, avand ca obiectiv Calafatul, a avut loc in data de 15 martie 2008.
Dupa jumatatea saptamanii trecute erau pregatiti de plecare: Alex, Lupul Alb, Lok si je, ulterior si-au anuntat intentia de a merge Catalin si Radu Sofran.

In dimineata lui 15 martie, Lok i-a "cules" pe Alex, Lupul Alb si pe mine urmand sa ne indreptam spre autostrada Bucuresti-Pitesti cu PO Petrom/Mc. La un moment dat am crezut ca in spatele meu sta Robert cand am auzit "trebuie sa oprim sa-mi iau ceva de mancare".
Nu era Robert era Alex. Cred ca locul ala este blestemat si mi-am propus sa nu stau pe el de cate ori merg cu Lok.


Petrom.
Ne asteapta Catalin insotit de Florin Tuica si SSi.
Dupa ce ne-am dat binete si i-am recuperat din bar pe Florin si SSi ne-am asezat la coada la Mc.
Coada! Ei da coada desi orele nu prevesteau asa ceva.
Ceilalti ne-au asteptat linistiti.




Intr-un final plecam si luam autostrada la batut cu ... rotile. Lok nu depaseste 110-115 Km/h.

Satul sa tot priveasca inainte Alex se hotaraste sa admire peisajul din urma masinii.
Reusita deplina. Nu vede mai departe de luneta.



Km 80.
Oprire.
Discutia se infiripa repede in jurul unei cafele, cu exceptia Lupului Alb care avea in fata un Land Rover 1:43 proaspat achizitionat cu oglinda din dreapta rupta si un scaun defect.
Abordam subiectul la ordinea zilei transformarea modelelor in modele CFR.
Se pare ca lucrurile nu stau chiar atat de usor precum se vad din afara. O sa fie ceva munca pentru aceasta tema atat la documentare cat si la realizare.
Nu stiu daca la km 80 am hotarat sa dam o raita prin gara Craiova sau mai tarziu.
Imbarcarea in masini. Demaram spre Craiova.
Daca pe autostrada nu am bagat de seama traficul aglomerat acesta o sa ne cam impiedice sa mentinem ritmul alert pe tronsonul Pitesti-Craiova.
Catalin ne depaseste si noi ramanem in spatele unui camion cativa kilometri buni.




Slatina.
Vechiul turn de apa al orasului.






Il prindem din urma la iesirea din Slatina unde a oprit pentru a face fotografii la podul peste Olt.



Podul



Parca era mai frumos cand era pavat cu piatra cubica.

L-am intaratat putin pe Lok, si i-am spus ca pe virajele din Padurea Sarului isi da examenul cu conditia sa nu-mi treaca de pe o banda pe alta. A mers destul de bine. Nu mai stiu ce le-am povestit pe drum dar sigur le-am spus destul de multe lucruri.
Apar pe rand: Aeroportul Militar, Aerogara Craiova, blocurile militare, fabrica de avioane, Hanul Doctorului, pasajul peste linia Bucuresti-Craiova.

Craiova. BCR. Bancomat. Alex fericit ca are bani.

O luam pe centura, mai bine nu o luam, si parcam intr-o laterala a garii Craiova.
Mergem direct la peronul liniei I pentru a vedea un 230.000 si o freza de zapada.



In timp ce unii sunt ocupati cu fotografiatul si mai ales cu detaliile,



altii au treburi mult mai importante la acea ora...







Surpriza vine de peste gard.
Acolo, parasita, o drezina cu cabina de Bucegi








si placa de intoarcere a acesteia.






Pacat ca nu am putut intra sa facem fotografii de detaliu.




Resita 1928






si imagini din gara


Multumiti ne urcam in masina, intoarcem si o luam spre centru.
Lasam in dreapta cladirea impunatoare a Universitatii din Craiova, trecem pe langa parcul natural Romanescu, trecem pe langa depozitele militare de langa vechea linie a Calafatului si ne indreptam spre podul de la Podari.

Eram pe drumul cel bun spre Calafat.

Urcam dealul Podariului si soseaua isi desfasoara panglica spre padurea Radovanului.

Cred ca tot drumul pana la Calafat le-am facut capul mare celor din masina.
Fiind pe meleaguri bine cunoscute, nu am ratat ocazia sa ma dau mare si sa le spun cate ceva din ce stiam. Trecem prin Padurea Radovanului ca printr-un tunel.
Imediat dupa 1990, in padure parca au dat navala turcii. Nu au fost turcii, au fost romanii pusi pe jaf. Taieri masive, distrugeri de pepiniere, dar dupa cum arata acuma se pare ca lucrurile au revenit la normal. Doar vechiul Ocol Silvic mi s-a parut cam in paragina.
Coboram Radovanul. Ac de par si ne asezam din nou la drum. Peisajul se deruleaza rapid.
Spre deosebire de alte zone ale tarii, aici cei care si-au construit case in ultimii ani nu au adoptat stilul "moara" desi am intalnit si exceptii.
Zona este o intreaga istorie a arhitecturii zonale si nu numai. De la case gospodaresti cu specific oltenesc ce nu uita sa-si prezinte detaliile realizate din caramida, la conace si vile, da am scris bine, vile construite in perioada interbelica ce adopta un stil arhitectural foarte bine cunoscut in Bucuresti.

Soseaua buna.
Ii spun lui Lok sa opreasca.
Dincolo de gard frumoasa cladire a cramei din Galicea Mare.
Plina de istorie mai veche si mai noua sta marturie a gusturilor si tendintelor arhitecturale din trecut ce se regasesc din ambundenta in aceasta zona.



Nu zabovim mult.
Vrem sa ajungem cat mai repede la Calafat unde sigur timpul nu o sa tina cu noi.



Calafatul ne intampina in plin soare.
Din masina nu ne-am dat seama ca lucrurile nu stau asa cum par la prima vedere. Orasul este construit intr-un autentic stil roman din punct de vedere al desenului strazilor. Toate sunt drepte, paralele si se intretaie la 90 grade. Coboram spre Dunare.
Lasam in stanga spitalul si pe dreapta granicerii.




Traversam Marele Bulevard, o parte din el transformat in promenada, facem stanga, dreapta si in fata ne apare impunatoarea cladire a statiei Calafat.

Parcam.







Contrar soarelui de primavara afara este un vant ce parca vrea sa dea cu noi de pamant. Oare sa fie de rau aceasta primire?









Nu, nu a fost de rau.
Soarele, desi uneori era acoperit de cativa nori rataciti, semnele primaverii ne-au dat incredere.











Invatat de la Jiblea, Lupu se apuca sa traga niste cadre cu fatada.
Nu rateaza nici momentul pregatirilor.




Lok si je luam drumul "pribegiei" si ne indreptam cu pasi hotarati spre biroul Sefului Statiei. Aflam de la casa de bilete ca sambata si duminica nu este sef si suntem indrumati spre Impegatul de Miscare.

Dam sa intram.
Era la masa cu o colega.
Facem semn ca venim mai tarziu dar suntem chemati inauntru.
Se fac prezentarile.
Spunem de ce suntem aici.
Putin incurcat, chiar daca era sef peste intreaga statie, spune ca vorbeste cu Seful Statiei sa vada ce spune si acesta.
Telefon, apel, discutii si ... primim mult asteptata aprobare.
Inca odata se dovedeste ca daca stii sa vorbesti poti obtine ce nu ai sperat sa obtii.

Statia este "impanata" cu panouri ce restrictioneaza accesul.

Ramanem indatorati personalului CFR de la miscare si revizie care au dat dovada de o bunavointa iesita din comun, ne-au permis sa ne ducem la bun sfarsit misiunea si ne-au ajutat cu explicatii foarte utile pe cat au putut.

Bucurosi nevoie mare trecem la treaba.
Un angajat al Politiei TF vine sa ne dea binete.
Fusese informat ce facem si ne ureaza spor la treaba.

Excelenta primire. Sincer nu ne asteptam.

Cladirea, modulata ca nu se putea altfel, este construita din caramida aparenta de dimensiuni 270x140x60 total diferite de ce am intalnit in alta parte.
Pe parcursul timpului a suferit cateva modificari. Unele goluri de ferestre au devenit usi iar unele usi au devenit ferestre.
Nu stiam noi de ce nu este perfect simetrica.





Ne-am dumirit ca pe fatada spre Piata Garii a aparut o usa in corpul din stanga iar pe fatada spre linii o usa a salii de asteptare a fost redusa la o fereastra iar in stanga, unde inainte era biroul de miscare, a fost modificata o usa transformandu-se in usa.
Cladire impunatoare.





Am facut masuratorile.
A mers ceva mai repede decat la Jiblea datorita simetriei.
Nu ne-am suparat ca a mers repede.
Mai erau o gramada de lucruri de vazut.



Mi-am indemnat prietenii sa bea apa din gara.

Am convenit ca este excelenta.



Statia se afla la 34,63 metri deasupra marii.



Interiorul statiei aproape neschimbat.
Eu am prins bancile masive din lemn asezate in siruri. Acum le-au luat locul banci din plastic dar lambriurile din lemn si decoratiunile au ramas.








La linia a II-a, personalul de Craiova asteapta linistit ora 15:00 si calatorii, pentru a porni la drum.





Si acum urmeaza surpriza.
Surpriza pentru noi deoarece Impegatul de Miscare stia.
Mandru ne-a arata si noua.
O fi reala semnatura?
Nu a stiut nimeni sa ne spuna.
Cert este ca la o privire mai atenta se vede clar ca nu este scrijelita mai tarziu, adica dupa constructie. Marginile scrisului sunt perfecte si nu au acea franjurare caracteristica scrierii cu un cui sau alt obiect taios.

Poate ma repet, dar toti cei de acolo afland ce vrem sa facem, ne-au ajutat cum au putut.
Au raspuns intrebarilor noastre si multe lucruri au iesit la iveala fara sa le cerem.
Nu le-am solicitat fiind surprinsi de cate informatii cad peste noi.
Sigur la alte drumuri o sa ne inarmam si cu un reportofon ca altfel nu se poate.

Si povestea merge mai departe...




Inainte sa ne indreptam spre capatul Y al statiei, care se afla spre port, am mai zabovit printre linii cautand marturii ale neschimbarii...







...si am intors privirea spre Dunare.
Dicolo de liniile initiale erau "noile" linii ale mai noului triaj construit datorita traficului in crestere exponentiala inainte de 1990.







Capatul Y al statie ne intampina cu o pasarela peste pachetul de linii care duce la vechea punte a feribotului. Urcam pe ea si ni se dezvaluie panorama intregului complex Calafat. Statia a suferit modificari pe parcursul timpului. Liniile ce se opreau initial in fata garii au fost prelungite pana in port.






Asa cum au suferit modificari si liniile din fata garii prin adaugarea noului triaj si a instalatiilor aferente: statie de alimentare cu motorina, cateva ateliere, bascula, cantar, etc.




Tot la Y, asa cum am mai spus, se afla vechea punte a feribotului cu pontonul sau, aflat inca sub pavilion romanesc, foarte interesant din punct de vedere constructiv.
Are in compunere doua tancuri de balast ce se umplu sau se golesc de apa pentru a mentine la acelasi nivel feribotul cu puntea de legatura in functie de nivelul Dunarii.



In urma accidentelor repetate de incalecare a tampoanelor vagoanelor in momentul imbarcarii datorate valurilor si nivelului fluctuant sa recurs la "imbarcarea" tampoanelor cu niste dispozitive simple metalice care ajungeau pana aproape de ciuperca sinei.
Astfel indiferent de oscilatiile date de Dunare imbarcarea se facea in conditii bune.
Grele de 30-50 Kg au ajuns sa fie manipulate cu usurinta si indemanare de catre angajatii CFR. Se formase un fel de scoala pentru manuirea lor. Inchisa astazi. Traficul a fost preluat de cele doua bacuri care fac transbordarea autovehicolelor.




Langa poarta de intrare pe pod stau si acum vinciurile de manevrare.








Deoarece vechea cale de incarcare a feribotului nu mai facea fata sa luat hotararea construirii uneia noi.
Din pacate nu a fost terminata niciodata iar feribotul, dupa ani lungi de serviciu, a fost taiat si dat la fiare vechi de catre ... bulgari.
Normal ca de catre bulgari... doar era al lor.







Capatul Y ne-a mai intampinat cu coloana hidraulica datand, probabil, de la infiintarea statiei.








Intorcadu-ne spre gara am surprins pe "pelicula digitala" anexe ale statiei construite in acelasi stil arhitectural si cu aceleasi materiale.



Putin obositi ne intoarcem la cladirea statiei.
Intram din nou in vorba cu Impegatul de Miscare ce ne sfatuieste cum sa abordam problema cu cei de la revizie ca sa putem avea acces la podul rotitor si remiza. Plecam, hotarati sa nu ne dam batuti cu una cu doua, avand in vedere ca miscarea este una si intretinerea, alta.




Lok nu rateaza ocazia sa fotografieze detalii ale etajatelor avand in plan creerea unei garnituri CFR din vechile lui PIKO asa ca le pozeaza pe toate fetele exterior si interior.
Dar cate nu are el in plan!




Strabatem cele cateva sute de metri pana la capatul X calcand pe istorie.







Traverse vechi, sine vechi, schimbatoare de cale si saboti de deraiere datand cam din aceiasi epoca. Sigur unele au suferit modificari in timp si reparatii.

Macazele au fost cele mai ingrijite dar, curios, in mare parte nu le-au fost schimbate decat traversele.











Ajungem la podul rotitor.
Conform conventiei nu facem fotografii pana nu luam legatura cu mai marii locului. Cel mai mare in grad era acarul la care s-a adaugat dupa ceva timp si cel care avea grija de remiza. Foarte binevoitori, povestindu-ne o gramada de lucruri, ne-au arata tot ce se putea vedea si exista in acel moment pe amplasament. Podul rotitor martor al avenimentelor petrecute pe parcursul a mai bine de un secol.












Surprinsi asupra faptului ca doar de asta am venit.







Dupa masuratori, adnotari si fotografii cu detalii ne uitam la masinaria construita acuma mai bine de un secol si incercam sa ne dam seama cum functioneaza. Simplu. Este o placa turnanta manuala ce are un pivot central si patru roti de sustinere ce calca pe linia circulara.
Sinele sunt din diversi ani.




Pe placa, sina dateaza din 1897.










...iar linia circulara de sprijin este formata din sina ceva mai noua.









Ne indreptam spre remiza. Este de doua locuri si are aceiasi arhitectura ca statia. Construita din caramida aparenta este proaspat renovata. Acoperisul a fost schimbat in intregime mai putin capriorii care, avand in vedere grosimea, au rezistat foarte bine.







Cateva utilaje, un cazan si un boiler precum si un rezervor pentru dedurizarea apei, datand din perioada interbelica.






Vechea pardoseala a remizei construita din piatra nu a fost scoasa.
A fost acoperita cu beton dar cei care au renovat cladirea probabil ca s-au gandit si la istori si au lasat o portiune neacoperita.









DA, pe acolo este iesirea...








O vedere a placii turnante dinspre remiza.







Din pacate vechile usi din lemn nu au rezitat trecerii timpului si au fost inlocuite cu unele din metal care, surprinzator, nu strica armonia fatadei.
Din vechile usi au ramas doar balamalele si opritorile de vant.









Muzeografii nostri de ocazie, inainte de a ne lasa sa mergem la alte instalatii ale depoului, ne iau de mana, la propriu, si ne duc sa vedem o pompa de apa actionata de un motor cu abur.

Foarte interesant. Era acoperita de crengi ca sa fie ascunsa de privirea celor ce vor sa duca tot la fier vechi. Interesanta cu atat mai mult cu cat avea putine piese lipsa.




Liniile de la capatul Y, zona depoului, au fost modificate.
Astfel, inainte, pentru alimentarea cu carbuni a elevatorului si evacuarea zgurei din canalul de curatire, existau doua linii de cale ingusta, una dintre ele exact pe amplasamentul actualei linii directe, linia II din statie.




Elevatorul nu mai este cel original care s-o fi prabusit de atata rugina. Este o constructie de data recenta realizata din profile sudate dar arhitectura si modul de functionare sigur sunt copiate intr-o mare masura de la cel vechi.










Astazi a mai ramas o singura linie de cale ingusta, cativa vagoneti si doua placi turnante pentru acestia, dar care nu mai sunt complete.








Am fost invitati in interiorul cladirii elevatorului unde am dat peste motorul diesel original de actionare al incarcatorului de carbuni.
Cel mai fericit a fost Lok care a facut el ce a facut si nu s-a lasat pana nu a invartit masinaria.







Motorul este arhicunoscut, fiind un diesel in patru timpi si un cilindru care multi, multi ani l-am vazut pe masinile de taiat lemne.
Langa el, din vremuri mai noi, se afla si motorul electric care l-a inlocuit la un moment dat.








Iesiti afara ne indreptam privirea spre canalul de curatat zgura, foarte curat, langa care trona o coloana hidraulica datand din acelasi an cu gara.










Am luat-o calcand pe traverse spre Craiova, descoperind vechiul amplasament al liniei directe care era linie I, linia de garare la un depozit ceva mai nou si facand o fotografie capului de pod de la rutierul vechi ce traversa liniile.





Am pornit-o incet, incet spre cladirea statiei dupa ce ne-am luat la revedere de la gazdele noastre. Parca totusi nu ne venea sa parasim asa de repede gara dar ora ne obliga sa o facem. Mai aveam drum de strabatut si in plan sa mai vedem trei locuri: Portul Cetate, statia Poiana Mare si daca nu o inopta prea tare Portul Corabia. Ca un fel de ramas bun Lok a mai mers pana la pasarela de la capatul Y sa mai faca cateva fotografii in timp ce noi l-am asteptat la masina.

Orele fiind inaintate si mai avand cate ceva de vazut ne-am urcat in masina.

Regretul meu este ca nu am avut ocazia sa-i plimb prin oras, sa le arat tot ce este de vazut, sa-i duc in port care este posibil sa dispara cu noul pod, sa le arat ramasitele unui slep din WW II ce a "calcat pe o mina", sa-i duc la tunuri, intr-un cuvant sa le arat ca desi Calafatul este un oras de provincie a cunoscut si vremuri infloritoare, iar edilii nu s-au inghesuit sa darame si sa construiasca blocuri in locul frumoaselor case.

Poate cu alta ocazie avem mai mult timp si poate vom reveni avand in vedere si invitatia CFR-istilor de ai mai vizita.

Masina.
Drum de centura al Calafatului.
Viram dreapta spre Craiova si le arat ce a mai ramas din vestitele sere de la Calafat, care impreuna cu cele de la Isalnita, erau printre cele mai vestite din tara.
Au ramas doar estacadele din beton ale conductelor pentru apa calda si abur.
In rest balarii.

Facem stanga si ne angajam spre Tr. Severin. Drumul in reparatie. Se fac canale colectoare pe margine si podete. Regrete ca nu putem sa ne abatem 3 km ca sa mergem pana la Manastirea Maglavit care se afla intr-un peisaj foarte frumos si cu ocazia asta sa vada si Lok ce inseamna sa conduci pe nisip.

Trecem si de strada lui Petrache Lupu, Sfantul de la Maglavit care l-a vazut pe Dumnezeu.

Nu avem timp.

Urmeaza Hunia, Fantana Banului si Cetate.

Mergem inainte si la Primarie facem stanga, ocolind monumentul eroilor din WW I "asezonat" cu tunuri din WW II.

Le explic termenul de "oaga" si alti termeni locali ce dau numele cartierului tiganesc ce margineste drumul in coborare spre port. Stadionul comunal in stanga iar din fostele ferme de vaci nu a mai ramas nici macar o caramida.

Drumul, macadam, ne duce drept spre liziera padurii de pe marginea Dunarii.
Trecem de pescarii, care se intindeau inainte pana aproape de Maglavit, intram in padure. Drumul este cocotat pe digul de pamant. Ajungem in port.





Cunoasteti istoria Casei de Creatie a lui Dinescu asa ca nu insist.





Vroiam sa le arat cladirile apartinand de Capitania Calafat care au acelasi stil arhitectural ca garile vizitate de noi. Din fericire sunt in picioare.

A disparut doar vechea magazie de cereale construita din lemn si a fost modificata cazemata ce dateaza din WW II. Probabil din ratiuni artistice.







Biuta tunului de coasta nu a reusit sa fie demolata nici macar de vajnicii copaci.






A aparut o noua constructie, se vede si in imaginea cu biuta, la care mesterii olteni s-au intrecut pe ei in ce priveste iscusinta si detaliile, desi cladirea este construita din osb.



Alaturi de barci cu motor, daca faceti o vizita in zona, o sa vedeti si cateva exponate ce fac parte dintr-un mini-muzeu tehnic.

Piesa de rezistenta este un tractor Lanz Bulldog, contemporan probabil cu cheiurile Portului Cetate...








...o motopompa datand de prin 1950...











...o sanie care nu stim din ce motive a primit si roti...










...si o trasura care sigur a cunoscut vremuri de glorie.









Intampinati de un vant foarte puternic am facut totusi cateva fotografii. Dunarea se pare ca nu este atat de albastra pe cat se spune.




Altadata la aceste cheiuri erau acostate slepuri, uneori pe doua randuri, in timp ce altele isi asteptau randul ancorate undeva pe Dunare pentru a primi in magaziile incapatoare graul si porumbul romanesc.




Astazi la chei un ponton plutitor probabil baza pentru barcile cu motor.





Am lasat portul in urma si am luat-o spre Cetate.



Povestindu-le despre vestitul boier Druga am sperat sa putem intra la "Castelul lui Druga" cum au denumit satenii resedinta de vara. Din pacate nu am putut intra.





Se pare ca resedinta a fost revendicata de o ruda a boierului.
Poate este mai bine asa si "Castelul lui Druga" o sa cunoasca iarasi vremuri bune.






Nu am ratat moara aceluiasi boier.
O constructie impunatoare.
Oare cu ce seamana arhitectura ei?






Urcam drumul, facem dreapta "La monument" si ne oprim sa mancam.
Masa terminata pornim mai departe.
De data asta spre casa dar nu spre Craiova sau Calafat ci spre Poiana Mare.

Ne-am luat la revedere de la Cetate si am pornit sa intalnim soseaua Craiova-Calafat.

Luam in roti, la propriu, santurile prost acoperite cu asfalt de la podete si ajungem la intersectie. Stanga spre Craiova, atentie la viraj de stanga ca strange, frana si ne incadram la dreapta spre Poiana Mare. Din asfalt se desprinde drumul de macadam ce duce direct la Halta Maglavit. Nu-l urmam si facem dreapta pe asfalt spre trecerea la nivel fara bariera. Mergem incet. Din stanga, din Halta, apare un salam Desiro. Cum abia mancasem nu-l prea bagam in seama dar ii dam prioritate. Fara pasageri la mers de melc trece spre Calafat.
O fi in probe? O sa inlocuiasca etajatele? Cine stie?
Negasind raspunsul reluam panglica de asfalt spre Poiana Mare.
Drumul bun.
Apar rand, pe rand, ferma agricola, Spitalul de Nebuni si bariera.
Lok lasa masina la pas si cand traversam calea ferata vedem in fata garii un motor Malaxa.
Cum drumul ne duce singur spre gara nu mai trebuie sa-i spun lui Lok pe unde sa o ia.
Imi trec prin fata imagini de altadata. Toate magaziile din jurul garii si in special cele de pe partea cu satul gemand de rosii. Cat vedeai cu ochii munti intregi de ladite si ambalaje "Export Romania", oameni cu carucioare pe doua roti incarcate cu ladite pline ochi cu rosii stand cuminti la coada la centrele de predare. Animatie, vanzoleala, un dute-vino fara sfarsit. Liniile statiei neincapatoare. Pe vremuri trenul mixt ce pleca spre Golenti si/sau Calafat din Poiana Mare se numea "Catarita". Nu am reusit sa aflu de unde i se trage.

A fost candva ... acum este liniste.





In gara doar "Daniela" vagonul motor Malaxa cu nr. 953, botezat asa dupa numele sotiei primului mecanic ce l-a adus in Poiana Mare. Sta linistit in bataia soarelui de dupa amiaza si asteapta ora 19:15 trecute fix sa plece la drum.




Oprim si ne punem sa facem cateva fotografii.



Apare Seful de tren si intram repede in vorba cu el. Reusesc sa-i readuc in memorie Catarita si ne spune noul nume al motorului si de ce-l are.
Accepta sa faca o poza de grup si cand ne luam la revedere ne face invitatia sa revenim si poate sa facem o plimbare si cu Dana.



Lasam in urma gara. Ajungem in centru si facem stanga spre Bechet.
Parcurgem localitatile cu viteza legala pentru a vedea cladirile si mai ales urmele inundatiilor de anul trecut de la Rast.




Se face noapte.





Corabia

Traversam calea ferata si-i zic lui Lok sa o lase usor sa nu ratez strada spre port.
Nu am ratat-o. Din pacate locul era neluminat.
Coboram direct spre siloz si facem putin stanga iar in bataia farurilor indreptate spre Dunare zarim pavilionul de stat fluturand la pupa slepului ancorat la ponton.
Nu facem poze si o luam spre Turnu Magurele.
O mica contrazicere legata de starea drumului dupa trecerea Oltului.
A fost asa cum am spus. Macadam.
Oprim la iesirea din Turnu sa ne dezmortim si mai coboram din masina in fata caselor.
Obositi dar cu bagajul de cunostinte completat conchidem ca o zi este prea scurta pentru un asemenea tur. Erau prea multe de vazut si ma bucur ca nu am abdicat de la ideea initiala.

Tinta Calafat.

Ca au mai fost si altele pe langa nu a putut decat sa ne bucure.

Oare cand mai mergem pe acolo?

Ce urmeaza?

inapoi la REPORTAJE
Text: LDH
Editare: FloS
Foto: Alex, Lupul Alb, Lok si LDH.


Free Blog Counter