inapoi la REPORTAJE
01 martie 2008
Cum intalnirile intre membrii clubului pot fi oriunde, vezi intalnirile de la Rogojini, ne-am gandit sa imbinam placutul cu utilul si sa facem o deplasare pentru o sedinta de documentare la fata locului legata de statia Jiblea (actuala Calimanesti).
Sa nu anticipam si sa o luam de la inceput.
Si a venit ziua de sambata 01 martie 2008.
Pusesem telefonul sa sune la 5:00. A sunat.
Cu ochii carpiti de somn iau telefonul si cer azil politic bucatariei.
Reusesc din a doua incercare sa formez numarul lui lok si dupa doua sau trei apeluri raspunde. Ii aduc la cunostinta ca este ora 6:00, ca ar fi timpul sa lase patul si sa se pregateasca de plecare. Ma conving ca am vorbit romaneste si a inteles tot ce i-am spus, inchid telefonul, ma asez pe scaun si incep sa-mi fac planul pentru programul de dimineata. Era prea devreme sa recapitulez daca mi-am pus in traista tot de ce am nevoie. Ca tot era 1 martie, m-am trezit cu sotia in bucatarie care ma trimite sa-mi vad de ale mele ca se ocupa ea de micul dejun. Nu m-am gandit prea mult si asa am si facut. Cu micul dejun am facut sport, l-am sarit, si m-am infipt direct in cafea.
Ramas cu impresia ca intalnirea cu lok trebuie sa fie la ora 7:00 dupa ce minutarul a depasit cifra 12 am inceput sa ma agit. Mi-am propus sa nu-mi fac scenarii de genul "ce-l intreb eu si ce-mi raspunde el" ca nu are rost si singurul "castig" este ca ma pot enerva.
Suna telefonul.
Bun zic, uite ca a ajuns si raspund.
De la celalalt capat vorbeste Robert care intreaba daca se mai face deplasarea ca el a lucrat toata noaptea (!) si nu stie ce sa faca.
Il linistesc, de fapt ma linisteam pe mine, ca totul este sub control, cum le place americanilor sa zica, dar mi-o tranteste pe aia dreapta "l-am sunat pe lok si nu raspunde la telefon". Il linistesc iar in timp ce eu incep sa ma enervez dar il "ghidonez" unde sa se plaseze ca sa-l recuperam in drum spre autostrada.
Hmm, pe el l-am linistit dar pe mine cine ma linisteste?
Pun iar mana pe telefon si-l apelez pe lok care evident nu raspunde. Imi trec un milion de ganduri prin cap si incerc cu greutate sa le indepartez. Iau iar telefonul, sun iar rezultatul este acelasi. Calmul meu proverbial, de care vor beneficia si colegii de drum, nu ma paraseste asa ca nu trec la folclor dar aprind o tigara si ies pe balcon sa ma racoresc. Nu apuc eu bine sa iau o portie de aer de dimineata ca iata suna telefonul si minune este chiar lok.
Ma asigura ca nu am inteles bine cum sta cu orele si cu programul de dimineata care, pe scurt si in opinia lui, trebuia sa se deruleze cam asa:
5:50 - desteptare LDH.
6:00 - LDH telefoneaza lui lok pentru a-l trezi.
6:00 - 7:00 - program de dimineata pentru lok, LDH beneficiaza de un bonus de maxim 30 min.
7:00 - lok pleaca de acasa sa-i ia de pe unde sunt pe LDH, Lupul Alb si Robert.
Evident ca-l contrazic si-mi da link catre forum sa mai citesc ce sa scris.
Inchid telefonul. Nu intru pe forum si-mi reiau programul prelungit de dimineata.
Intr-un final suna gsm-ul si aud ce trebuia sa aud de mai bine de jumatate de ora "masina te asteapta". Ma inarmez cu rabdare si in doua minute verific echipamentul care pare complet: clipboard cu hartie de scris, doua creioane mecanice cu mina 0,7 mm, guma, carioca, calculator de birou, aparat de fotografiat, baterii de rezerva, trepied, ruleta 7,5 m si panglica de 50 m, telefon, dupa care ma iau pe mine si stadia si ies mandru pe usa. Mandria a tinut pana la lift in care am reusit sa intru din a doua incercare neinvatat cu manipularea stadiei de 2m in locuri inguste.
Pana la urma ajung la masina lui lok chiar daca stadia nu a vrut sa iasa din lift, s-a agatat de usa de la intrare si era sa faca cunostinta cu capul unuia ce nu avea alta treaba la ora aceea decat sa-si plimbe cainele. Punem stadia in spate, asez geanta pe un pulover si lok sare ca ars "Nu pe SVT137!"... Ce sa caute un SVT 137 pe polita de la portbagaj? Ma dumiresc ca are dreptate. Sub pulover era cutia cu automotorul DRG de la Liliput. Pun geanta in alta parte, inchid hayonul si ma asez langa lok pe locul mortului.
In sfarsit pornim la drum.
La CD-playerul masinii Mozart. Merge, zic. Nu stiam ca lok are astfel de gusturi si-mi faceam scenariul: manele nu, disco nu, techno nu, doar Mozart. Asta inseamna calm si condus linistit fara nervi. Pe Lupul Alb il imbarcam de la Timpuri Noi. Urca in masina si sta cuminte cum a stat cuminte tot drumul. Nu i-am simtit prezenta decat atunci cand ne-a servit cu bomboane. Cheie de contact, motor, demaraj si ne inscriem spre Piata Unirii. Nu facem mai mult de 800 m si linistea muzicii lui Mozart este tulburata de claxonul masinii si strigatul de lupta al lui lok care se ratoia (era 7:30 am!!!!!) la soferul unui Logan care mergea mai incet incercand sa evite o manevra neinspirata a unei alte masini. Evident ca loganarul nu a auzit nimic din ce a spus lok si singurii care erau sa moara de inima eram Lupul Alb si cu mine. Incerc sa-l calmez pe lok si-l invit sa nu mai aibe asemenea iesiri. Nu reusesc din prima. Oare de ce nu ma mira? Nereusind, discutia se incinge putin cu argumente de ambele parti si tonalitatea risca sa atinga cote maximale. Intr-un final ne calmam. Il recuperam pe Robert de la Piata Unirii si o pornim spre autostrada. Conversatia se infiripa repede. Incepem sa ne facem planul de bataie pentru Jiblea. Nu reusim sa ajungem la o concluzie deoarece Robert decreteaza ca ii este foame. Cand te uiti la el nici nu zici ca omul asta mai si mananca. Incercam sa-l deturnam de la gandurile lui gastronomice dar nu reusim si conchidem sa oprim la primul Mc Donald's. Asa am si facut dar Robert, crezand probabil ca ne intarzie, a cam grabit micul lui dejun frugal.
Din nou la drum. Autostrada. Pilot automat si viteza de croaziera de 110 km/h.
Au mai existat cateva discutii legate de geamurile laterale lasate intredeschise. In rest toate bune si frumoase. Asfaltul autostrazii bun dar traficul destul de intens pentru o zi de sambata. Si cum mergeam noi asa, ne trezim ca Robert incepe sa-si faca de lucru cu tetiera de la scaunul meu incercand sa o scoata si sa monteze in locul ei un dispozitiv pentru un DVD-player. Pana la urma nu stiu daca l-a montat sau nu dar sigur daca pana acuma eram mirat de ce poate contine geanta unei femei acuma am inceput sa ma minunez de ce se poate gasi in rucsacul unui barbat. Robert recunoaste ca pleaca la drum cu tot ce are nevoie dar nu ne mai spune ce are in rucsac si noi nu am intrebat. Oprim la km 80 unde luam cate o cafea, eu si lok, Lupul Alb o americana la scara 1:32 sau 36 iar Robert ia loc in picioare. Masinuta interesanta. Reprezinta modelul unei americane din anii saizeci transformata in hot road. Am ridicat capota si am concluzionat ca acolo este un motor V8 alimentat de trei carburatoare dublu corp. Usile se deschid, masina este de culoare galbena cu flacari desenate pe laterale.
Plecam. 110 km/h.
Aproape de iesirea de pe autostrada ne suna Gina care ne spune ca se afla la ... 30 km de Ramnicu Valcea (!). Ii comunicam si noi pe unde ne aflam si intentia de a opri pe undeva sa luam o mica gustare. Trecem destul de usor de Pitesti.
Lok se plaseaza in plasa unui TIR ca sa-l aibe paravan in eventualitatea unui radar.
Dupa Pitesti incepem sa ne minunam de diferenta izbitoare dintre casele vechi construite conform arhitecturii zonei si noile constructii gen moara care nu impresioneaza cu nimic si pot fi catalogate fara nicio retinere drept chiciuri.
Drumul bun. Dealul Negru. Mergem in ritm alert fara insa a abuza si fara depasiri riscante.
Trebuie sa recunosc ca lok merge bine dar, evident trebuie sa existe si un dar in ce-l priveste altfel nu ar fi vorba de lok, are uneori claxonul legat de acceleratie si vorbeste tare cand se adreseaza altor participanti la trafic de parca acestia ar putea sa-l auda sau ar fi interesati de ce spune. Coboram Dealul Negru renuntand sa mai oprim pentru o gustare. Ii atrag atentia lui lok ca este posibil ca la intersectia cu drumul care duce la Curtea de Arges sa fie plantat un radar.
Ma asigura ca stie dar icetineste preventiv. Intram in Budesti si dupa vreo 200-300 m oprim si ne asezam la coada unei lungi coloane de masini.
Decretam ca este un accident si se intervine.
Plec in cercetare si intreb un localnic daca exista o strada paralela cu soseaua. Ma asigura ca da dar iese la 500 m in fata unde se vedea un camion rosu.
Bun zic. Stam si asteptam. Ma intorc la masina dar surprind discutia unor localinici care zic ceva de genul "...pe la tigani si apoi prin vad".
Nu am intrebat nimic. Ma urc in masina.
Suna Gina si ne spune ca este in spatele nostru (!). NU era in fata noastra?
Dacia 1310 cu localnicii intoarce si coboara printre case. Deliberam scurt si o luam dupa ei. Cursa off road in toata regula. Daca Dacia trece, sigur trecem si noi. Am trecut de trei ori albia unui parau si am mers pe marginea lui cu doua roti permanent in apa. Paraul nu era cine stie ce de adanc dar pietrele si nisipul te puteau duce in situatia de impotmolit.
Urmarim Dacia si iesim dincolo de accident. Un TIR se rasturnase si macaralele lucrau sa degajeze drumul. Urmarile accidentului le vom vedea abia la intoarcere.
Din pacate nu avem poze cu mica aventura fiind prea prinsi de ineditul situatiei.
Din nou la drum.
Pe sensul opus coloana pe mai bine de 1,5 km dupa aprecierea noastra.
Ne incadram pe "centura" Ramnicu Valcea si-i atentionez pe baieti ca o sa trecem pe langa Muzeul Satului Valcean plasat pe partea stanga a sensului de mers spre Calimanesti. Le-am povestit cum m-am oprit sa fotografiez casa lui Balcescu propunandu-mi sa stau 30 min si am plecat dupa mai bine de patru ore.
Recomand tuturor celor care trec pe acolo sa opreasca. Au ce vedea. De la o scoala veche ce poate primi elevii in orice clipa la cele mai vechi tipuri de constructii din zona, la unelte, scule, chiar si un bob cu volan folosit de boieri. Foarte, foarte multe lucruri interesante. M-a bucurat foarte mult cand am vazut ca acoperisurile unor case, probabil deteriorate de timp, au intrat in reparatii. Se vedea sita noua.
Trecem de muzeu si luam legatura cu COObra care ne spune ca se plaseaza intr-o parcare inainte de centura pentru trafic greu a Calimanestiului.
Mergem spre Calimanesti si continuam observatiile noastre comparative intre arhitectura locala specifica si "noua arhitectura" a caselor "plantate" intr-un loc in care nu au ce cauta si fac nota discordanta cu peisajul. Ne intalnim cu COObra. Mai exact ne facem semne amicale si se ia dupa noi. Suna telefonul. Radu se intereseaza de mersul "ostilitatilor". Il asigur ca totul este sub control mai ceva ca la americani lucru ce se va dovedi fals. Intram pe drumul de camioane si mergem direct spre baraj. Lasam in partea stanga statia de epurare a orasului si cateva sonde, trecem barajul si ... suna telefonul. Tot Radu care vrea sa stie daca am ajuns. Nu apuc sa zic mai nimic ca lok, sofer disciplinat, se incadreaza pe drumul cu prioritate, rateaza Jiblea, si o ia voinioceste spre Sibiu. Inchid telefonul, intoarcem si oprim la intersectie sa intrebam unde este gara. Lamuriti o luam vitejeste spre amplasament. Parcam masinile lateral ca sa nu obturam fatada spre piateta. Incepe agitatia. Strangeri de mana cu COObra, aparate de fotografiat, trepiede, rulete, stadie, foi de scris si creioane ies la iveala de prin masini.
Ne miscam repede.
Il iau de o aripa pe lok si cautam pe Seful Statiei. Aflam ca nu este la datorie, adica la birou, dar este posibil sa fie acasa. Locuieste, cum se putea altfel, in locuinta situata la etajul intai al cladirii garii. Sunam. Iese cineva sa ne bage in seama.
Ii explicam ce este cu noi in numar asa de mare pe meleagurile Jiblei si cerem aprobare sa masuram si sa facem fotografii. Ni se spune ca Seful Statiei lipseste momentan dar ne putem apuca de masuratori si cand se intoarce sa vorbim si cu el ca sa fie totul in regula.
Impacati cu gandul ca am vorbit cu cineva si bucurosi ca macar am primit aprobarea de principiu incepem desfasurarea de forte.
Aparatele si trepiedele intra in functiune si pana sa fie fotografiata cladirea statiei cateva instantanee reciproc avantajoase nu strica.
Suntem "urmariti" de toti si toate asa ca nu ne mira cand privitorii se dau mai aproape de streasina casei ca sa vada mai bine...
"...stati mai, sa vin si eu..."
"...Stiti ceva? Voi aveti priveliste de sus dar pe noi nu prea ne intereseaza..."
Se renunta repede la trepiede ca mai mult incurca decat sa ajute.
Incep masuratorile...
iar unii fotografiaza tot ce misca...
Robert ascultand "indicatii pretioase" privind adnotarile ce urmeaza sa le faca...
...si, in acelasi timp, supraveghind cu ochiul vigilent cum facem masuratorile.
Evident ca este cazul ca din cand in cand sa mai faca si cate o adnotare.
__Nu stiu cum se face dar la femei este mereu
__inghesuiala.
__O fi fost inchis la barbati? Sincer nu-mi mai aduc
__aminte.
"Mai baieti! Eu am terminat cu cladirea statiei si ma duc sa fotografiez depozitul."
__"Lupane! Tu ai idee de unde or fi cazut astea?"
"Stati baieti sa-mi iau notite sa nu uit sa intreb pe forum."
__"Sesamcave fa-le o fotografie pana-mi aprind o tigara."
"Ce bine este la aer curat!"
...am schimbat macazul si am luat-o spre celalate obiective ale statiei.
__"Mai baieti daca voi ati plecat plec si eu ... militar!"
"Ce faci sesamcave?"...
"...mai intai fac o poza de ansamblu si mergeti linistiti ca va ajung eu din urma."
Castelul de apa.
Suntem cam nehotarati.
Lok vrea sa se urce pe scara ca sa puna stadia de sus in jos. Il lamurim ca scandura platformei este putrezita si nu mai urca.
__La bara fixa.
Ne imprastiem sau raspandim, dupa caz, pentru a face cat mai multe fotografii si ca sa nu ne incurcam unii pe altii.
__Surprins in flagrant pe cand masura caramizile.
"He, he! ia uite ce bine-mi sta in rama."
__Greu drumul de intoarcere.
A mai ramas sa mai faca cateva poze de detaliu...
Am fost si la capatul X al statiei sa vedem podurile.Podul de pe dreapta sensului de mers pe ruta Ramnicu Valcea - Jiblea a fost mutat de pe amplasamentul initial. Au fost turnate pile noi din beton armat. Vechile pile sunt la locul lor dar pe ele nu mai sprijina nimic. Se deosebesc de cele noi prin zidaria de piatra de la baza.
Fuga dupa detalii...
Chiar si dupa cele ce nu au legatura cu CF-ul.
__Intoarcerea la masini.
Satisfactia lucrului bine facut. Am venit, am masurat, am fotografiat, am primit si acordul Sefului de Statie.
Am convenit sa mergem la masa in Caciulata.
Cand sa pornim, gigantul Matiz al Ginei nu a vrut sa-si arate muschii. Gina a motivat ca nu porneste deoarece a lasat farurile aprinse ca sa vedem ce fotografiem. Eu am banuiala ca asa a fost instruita de Radu ca sa o impingem sa mai faca putina economie de benzina. Era cat pe ce sa mi se confirme banuiala cand am vazut ca masina nu porneste in 5 m. Cum o fi, cum nu o fi, sigur trebuie intinsa cureaua de la alternator.
Plecati din Jiblea ne-am holbat la cladirile din Calimanesti si mai ales din Caciulata. Nu am scapat ocazia sa le arat in ce mod mi-am adus aportul pentru ca o parte dintre locuitorii Calimanestiului sa locuiasca in case noi.
Desi ii explic unde trebuie sa opreasca nenea lok face tot ce-i sta in putinta sa ne bage cu masina in bazar. Se convinge ca nu are pe unde intra si mai ales parca si ajunge cu chiu cu vai in parcarea restaurantului mergand legal pe contrasens.
La restaurant veselie mare.
Iar Gina face tot posibilul sa ne arate ce inseamna sa inversezi sensul de mers in digital beneficiind de leduri bicolore.
Pana la urma am conchis ca vizita la Jiblea a fost un succes si am si inceput sa planificam urmatoarea ce are toate sansele sa ne duca la Calafat.
Pana sa mergem la Calafat am stabilit programul pentru intoarcere. Lok si-a exprimat dorinta de a devia spre Curtea de Arges si de a incerca sa facem fotografii si masuratori la Merisani. Gina si sesamcave au hotarat sa nu mai mearga speriati de starea drumului. Ziceau ca este plin de gropi.
Echipajul nostru a hotarat in unanimitate sa-si asume acest risc.
Multumim Sefului de Statie pentru sprijinul acordat.
Si iate-ne din nou la drum...
De data asta avem cap compas Merisani via Curtea de Arges. Plecam incet pentru a mai vedea peisajul si "insotim" doua vagaone motor reinmatriculate 900 ale caror usi la compartimentul pentru bagaje sunt inlocuite cu tabla. Am fi vrut sa "fugim" pana in statia Jiblea si sa facem niste poze dar era tarziu si ne era teama ca la Merisani nu mai apucam sa facem poze si masuratori. Renuntam si luam drumul spre Ramnicu Valcea. Trecem de Budesti si vedem ramasitele captractorului de TIR. Avea cabina infundata spre rotile din spate. Nu oprim si mergem mai departe. La iesire intram pe varianta Curtea de Arges. Drumul foarte bun. Nu dam peste gropi. Intalnim doar semne care interzic accesul sau panouri pe care scrie "Drum inchis". Le ignoram cum le sade bine unor riverani si ne continuam expeditia. Liniste in masina. Ei nu chiar liniste ca din spatele meu se aude un sforait usor de parca pisica mea de acasa dormea. Nu era pisica. Era Robert care adormise. L-am inteles deoarece a lucrat toata noapte si nu s-a odihnit de loc. Nu stiu cum se face dar reuseste sa se trezeasca cand ajungem la portiunea de drum surpata. Probabil denivelarile. Lok abordeaza drumul cu incredere de parca ar fi fost camionagiu si transporta cartofi asa ca beneficiem de o portie de zdruncinaturi tocmai buna sa aseze mancarea.
Ca sa mai indulceasca situatia isi face simtita prezenta Lupul Alb si ne indeamna sa servim cu incredere dintr-o punga cu bomboane gumate. Ni s-au parut exceptionale asa ca nu am ezitat sa-l mai usuram de cateva.
Coboram la vale pe asfaltul soselei si fara niciun avertisment lok trage masina pe partea stanga a drumului de parca eram in Englitera si opreste brusc la bariera care era ridicata fapt care ne-a contrariat.
Ne spune repede ca are o surpriza pentru noi si coboram din masina, urmadu-l. Am parasit masina parca era Titanicul in ultimele clipe de plutire si uitam o usa deschisa.
Remarcam noua semnalizare a trecerii la nivel cu bariera peste cale ferata dubla.
Surpriza este Gara Mica a fostului UFET Curtea de Arges si masina ce stationa la linia I.
Locomotiva 50.345 cuplata cu tenderul 50.585 intr-o stare avansata de degradare. Am inteles ca locomotiva este proprietatea unei persoane particulare (!)
Locul mecanicului.
Un ultim tur in jurul monstrului adormit inainte de plecare.
__La revedere 50.000!
Ne urcam in masina si facem dreapta dupa bariera trecand prin fata cladirii statiei.
Nu putem sa nu remarcam schimbatoarele manuale de cale, semnalele mecanice cu paleta si cladirea statiei intr-o forma excelenta. O adevarata opera de arhitectura. Nu ne-am oprit ca sa avem motiv pentru a ne reintoarce la Curtea de Arges. Urcam pieptis drumul si gasim un TIR in curtea unei case plecat probabil la cules de mere desi nu este inca sezonul. Cum a ajuns acolo numai el stie deoarece masina urca nu cobora. Iesim din Curtea de Arges. Soseaua merge paralel cu calea ferata si nu putem sa nu admiram podetele din piatra zidita. Ajungem din urma un lung tren de persoane
(locomotiva LDH si un vagon "modernizat" Dimitrov) si hotaram sa oprim si sa-i facem cateva fotografii. Din cauza faunei din jurul statiei, nici nu-i mai retin numele, renuntam si ne continuam drumul spre Merisani.
Bariera. Oprim si ne zicem ca avem ocazia sa fotografiem lunga garnitura de persoane. Incepe sa ploua si ne facem probleme.
Se aude un tignal si bucurosi sarim din masina cu aparatele in mana mai ceva decat trupele antitero la interventii. Dezamagire totala. Dinspre Pitesti vine un salam Desiro pe care nu stiu daca l-a bagat cineva in seama.
Stiu ca Lupul Alb a fotografiat ceva dar nu stiu ce iar eu m-am multumit cu locuinta cantonierului.
Se ridica bariera si ne continuam drumul avand calea ferata pe partea stanga a drumului.
Incepe sa se intunece si noi incepem sa ne facem probleme cand apare tabla indicatoare Merisani. Gara este pe partea stanga. Parcam. Coboram. Lok se duce sa parlamenteze cu "autoritatile" locale ca sa putem face masuratori si fotografii. Aflam ca nu exista Sef de Statie si nici Impegat de Miscare. Primim aprobarea odata cu primii stropi de ploaie.
Robert obosit nu vrea sa mearga si-l lasam de paza la masina. Lupul Alb coboara iar lok ia pozitia caracteristica pentru lupta pozand in fata cladirii, fatada spre sosea.
Ne-am invartit destul de mult dar repede si am reusit sa ducem la bun sfarsit ce ne-am propus. Ne-au scapat doua cladiri anexe, probabil foste locuinte de servici, dar wc-ul nu l-am scapat cum nu am scapat nici magazia de marfa.
Lok a incercat sa-i faca o fotografie Dimitrovului care intr-un final ne-a ajuns din urma.
Cu toata bunavointa de care a putut da dovada Lupul Alb nu l-a putut ajuta ca l-au lasat bateriile. Nu pe el ci bateriile de la aparatul de fotografiat.
__Noapte buna Merisani!
Multumim celor din Merisani care au aprobat sa facem fotografii si masuratori.
Ne-am urcat in masina si am luat drumul Pitestiului mai bogati decat am venit dar ceva mai tristi ca totul a trecut atat de repede. Ca sa uitam putin de nostalgie Robert, hotarat si motivat, deschide un subiect foarte interesant.
"Ce ar fi daca am cumpara o locomotiva cu abur?"
Nu ar fi nimic, ar fi chiar grozav, ii raspundem dar nu cred ca ne putem permite si apoi ce facem cu ea?
"O ducem la club." vine raspunsul
O ducem dar unde o punem?
Aici se pare ca l-am incurcat. Nu se lasa si continua in acelasi ton optimist probabil gandind ca vorbim cu rally sa puna la bataie cotizatia pentru o locomotiva cu abur ca macazele si liniile H0 mai pot astepta.
Intrebarea vine simplu si nevinovat:
Oare cat ar costa o locomotiva cu abur?
Nu-l intreb ce tip de locomotiva cu abur desi ar fi trebuit sa-i spun ca una este sa cumperi un 142.000 si alta o 40.000 ca locomotive tender sigur nu ar fi vrut si-i pun un scenariu in fata facand o medie a cantarului.
Pai daca, sa zicem, o locomotiva cu tot cu tender are in jur de 50 - 60 tone inmulteste cu valoarea kilogramului de fier vechi si vezi cam cat costa. Lok ii comunica pretul kilogramului de fier vechi, Robert face un calcul aritmetic simplu si rapid apoi se linisteste subit.
Lupul Alb nu zice nimic. Stie el ce stie.
Si cum mergeam noi asa pe autostrada suna telefonul.
Cin' sa fie, cin' sa fie?
Nu spuneti Radu ca nu a fost el.
Sesamcave ne intreaba pe unde suntem. Localizam noi punctul fara Google Earth si-i comunicam hotararea de a trece pe la club inainte de a merge la casele noastre.
Se mira si doar atat.
Intram in Bucuresti.
Punem la cale urmatorul drum la Calafat.
Este posibil sa mergem in aceiasi formatie.
A fost o zi excelenta alaturi de prieteni, de peisaje care ne-au incantat privirea si sufletul, alaturi de oameni ai CFR-ului care ne-au permis sa mai adaugam niste pagini la mica noastra colectie.
Tuturor le multumesc pentru ce am reusit sa facem impreuna.
Nu uitati de Calafat!
inapoi la REPORTAJE
Text: LDHEditare: FloS
Foto: Gina, Lupul Alb, Lok, Robert, Sesamecave si LDH.
