inapoi la REPORTAJE
Valea Teleajenului si Valea Drajnei
Multi dintre noi le cunoastem fie ca suntem pasionati de istorie, fie ca avem rude sau prieteni in zona, fie ca ne place sa batem cararile Romaniei, fie ca, indragostiti de trenulete electrice, vrem sa reprezentam la scara un crampei din realitatea cailor ferate romanesti.
Valea Drajnei
Locuri incarcate de istorie din cele mai vechi timpuri. Timpuri in care cuceritorii romani, dupa anul 102, au facut primul drum pietruit, o via strata, ce lega Muntenia de Transilvania pe Valea Drajnei trecand prin Cerasu, Slon, Varful lui Crai (Fata lui Crai cum ii zic localnicii) si Tabla Butii.
Locuri incarcate de istorie care presupun ca Fortificatia de la Tabla Butii exista inca din secolul XIV, cetate amplasata la 1300 m pe una dintre crestele ce unesc frumosii nostri munti Ciucas si Siriu, fortificatie construita pentru controlul caii de comunicatie intre Muntenia si Transilvania.
Istorie scrisa de Mihai Viteazu care a considerat trecerea de la Tabla Butii ideala pentru o traversare rapida a Carpatilor si surprinderea armatelor dusmane.
Istorie scrisa de ostasii romani in WW I, ce au avut indrazneala sa opresca inaintarea armatelor Austro – Ungare comandate de catre Maresalul Hindenburg.
Tabla Butii al carei nume se pare ca vine de la rabojul pe care se inscriau numarul butoaielor cu vin.
Valea Teleajenului
Martora luptelor aeriene purtate de catre aviatorii nostri din apararea teritoriului in WW II, pilotii de vanatoare, ce urmareau sau incercau sa scape de urmaritorii ce aveau ca obiectiv Ploiestiul si “blestematele” de rafinarii ce continuau sa produca benzina in ciuda valurilor nimicitoare de bombardament ale aliatilor, incepand cu 12 iunie 1942 – Halpro - continuind cu 6 august 1943 (o fi doar coincidenta de zi?) – Tidal Wave - si tot ce a urmat pana in 1944.
Si cate se mai pot scrie despre oamenii din Cerasu care au avut curajul sa-i duca prin rape pe cei veniti cu cooperativizarea sa le arate ca nu au unde sa faca CAP-uri si uite asa au ramas necooperativizati, despre oierii din Slon care si-au riscat de multe ori viata sa-si apere stana de “grizzly romanesti”, ursi crescuti special pentru vanatore, despre Universitatea de Vara avand ca loc de studiu casa memoriala Nicolae Iorga din Valenii de Munte, despre arhitectura deosebita a conacelor si caselor boieresti din Drajna de Jos si Drajna de Sus.
Cu toate acestea in minte am hotarat cu mult timp in urma, dupa ce ne-am intors de la Calafat, sa facem un drum pe traseul fostului drum de fier al Caii Ferate private Ploiesti Valeni (CFPV).
Initial doream sa vedem doar statiile si sa ne mai imbogatim cunostintele legate de acest traseu dar mai tarziu pretentiile au crescut si ne-am propus un traseu mai indraznet pe care sa-l parcurgem intr-o singura zi.
Nu am luat in calcul multe variabile, printre care cea mai imprevizibila este vremea dar am pregatit mai multe trasee pe care le puteam lua in calcul in functie de situatia la momentul plecarii.
Cu linie punctata este traseul caii ferate iar cu linie rosie drumul catre Tabla Butii.
De la Tabla Butii urma sa coboram spre Maneciu prin Pasul Boncuta si trecere peste baraj.
Nu a fost sa fie asa.
CFPV
Nu o sa intru in prea multe detalii dar cred ca punctarea unor date legate de aceasta cale ferata privata sunt binevenite.
Constructia incepe in 1904, fiind terminata si data in exploatare pe tronsoane si in mai multe etape: 1908 (33 Km) Ploiesti – Valeni, 1914 (10 Km) Valeni – Homoraciu iar in 1916 este terminata portiunea Homoraciu – Maneciu (8 km).
Datorita WW I, ultimul tronson este dat in exploatare in 1918.
Linia a fost deschisa traficului de calatori, marfuri si bagaje.
Declivitate maxima 21 la mie iar raza minima de curbura 200 m.
Este deservita de locomotive cu abur si vagoane de marfa pentru trasportul de bunuri iar pentru calatori de trei automotoare cu abur si remorcile aferete. Traficul de calatori aflat in plina crestere si declivitatile mari ale traseului fac inutilizabile automotoarele cu abur. Trenurile de calatori sunt tractate de locomotive cu abur.Asta pana in 1935 cand ASTRA – Arad livreaza catre CFPV automotoare diesel electrice si remorci pentru acestea
10 mai 2008
Ziua de sambata 10 mai ne-a intampinat cu ploaie si prevederi meteo dintre cele mai sumbre.
Vorbisem de seara cu Lok si am stabilit ca vine la 7:15 sa ma ia, ii luam de la Timpuri Noi pe Lupul Alb si Sesamcave si nu mai oprim pana la Blejoi.
Evident ca nici cele mai minutioase calcule aritmetice nu au influenta asupra ceasului biologic a lui Lok.
Conform obiceiului m-am trezit pe la 6:30, mi-am verificat cele puse in traista pentru drum si m-am asezat linistit la o cafea.
Minutele trec iar afara ploua.
Uff ce zi!
7:15 si telefonul nu da niciun semn ca ar vrea sa ma deranjeze.
Il iau “de o aripa” si-l sun pe Lok ce-mi raspunde tare somnoros ca nu a auzit ceasul, ca inca este sub plapuma. Nu-l sapunesc prea tare sa nu stresez soferul desi … norocul lui ca nu era langa mine.
Calm LDH, calm ca nervii nu folosesc la nimic.
Ma gandeam insa ca undeva la Timpuri Noi stau Lupu si Sesamcave si asteapta sa vina masina.
Ii chemasem la 7:15.
Cum stateam io asa compatimindu-i iaca suna celularul.
He, he … era Sesamcave.
Mai sa fie, zic, sa functioneze telepatia?
Cine naiba m-a pus sa ma gandesc la el?
Uite sa vezi ce perdaf imi trage ca nu am ajuns sa-l luam si sta in frig iar “je” bine merci la caldurica, o cafea etc.
LDH, nu gandi prea mult si nu face scenarii ca dauneaza sanatatii!
Raspund la al treilea semnal si o voce spasita (!!!!) de la celalalt capat, hm, nu merge, al firului, dar fie, imi spune ca abia s-a sculat, ca a intarziat si intreaba daca am plecat ca este in drum spre Timpuri Noi. Toate in stilul inconfundabil Sesamcave, adica la “foc automat”, de nu am reusit sa aflu pana la urma daca mai este in pat, in baie, pe drum sau mai stiu eu unde.
Probabil ca a ramas cu gandul la discutia pe care am avut-o cu o seara inainte cand i-am spus sa vina la 7:15 si el tot spunea ca o sa fie prezent la 19:15. Sigur decoderul Digitrax nu a functionat prea bine la el si a trebuit resetat ca sa inteleaga ca plecarea este la 7:15.
Cert este ca i-am spus sa-si ia inima in dinti, sa vina ca inca nu este totul pierdut si mai are timp sa se reabiliteze in fata noastra avand in vedere ca nici noi nu am ajuns la timp.
Pana la urma ne-am adunat cu mic cu mare, cu stadie, rulete, clipboard, aparate foto, laptop, Lok, Lupul Alb, Sesamcave, je si evident Pandele – vajnicul Renault.
Iata-ne din nou la drum, cum zicea cineva intr-o carte, bucurosi nevoie mare.
Facem planul repede.
Daca ploua adio Tabla Butii ca pierdem foarte mult timp si nu stim cum este drumul.
Hotaram traseul in unanimitate Blejoi – Valeni – Maneciu – Cheia – Brasov si de acolo mai vedem.
DN1
Trececem succesiv prin ploaie si soare. La Ploiesti ne angajam pe Centura de Est si mai oprim la Blejoi la intrarea pe Drumul Valeniului.
Cerul nu ne spune mare lucru. Este nehotarat iar din aer suntem “supravegheati”
Oprim la o benzinarie pentru o cafea, o gustare, o apa si o discutie sau o continuare a discutiilor de pana atunci.
Culmea este ca nu au fost contradictii, discutii aprinse dar nici nu am reusit sa-l dezbaram pe Sesamcave de obiceiuri nocive in exprimare gen “atentie!”, “ha, ha, va fac praf cu digitalul”, “ce ziceti daca-mi iau trenulete electrice DRG?” si alte multe chestii.
De Lupul Alb nu va povestesc ca nu am ce. Asa cum ne-a obisnuit tace.
Lok! Nimic nou sub soare. Ca sa va spun ce a mai facut as putea sa copiez pasaje intregi din Cap Compas Jiblea sau Calafat si nu numai… fara sa gresesc sau sa ratez ceva.
Urcam in masina si se porneste ploaia.
Viram dreapta din Drumul Valeniului spre gara Blejoi dar iesim asa cum am intrat si pornim spre podul metalic de peste Teleajen.
Coboram de pe sosea, trecem pe sub pod si parcam in asa fel incat sa nu fie masina in cadru.
Ne imprastiem pentru poze si parca la comanda nu mai ploua.
Podul “de fer” o bijuterie a ingineriei si constructiilor de pe vremea in care nitul era la putere iar detaliilor li se acordau cea mai mare atentie.
207 m lungime, 7 deschideri a cate 29 de metri fiecare
Urcam pe pod si aruncam o privire spre Blejoi
si una in lungul liniei spre ramnificatia “Blejoi – Podul Fetei” construita in 1909 si cunoscuta si sub numele de “Linia Morilor”
Interesant ca podurile metalice cu mai multe deschideri, ce sunt “aruncate” peste Teleajen, de la Blejoi si Magurele Prahova Nord, sunt identice din punct de vedere al lungimii deschiderii si structurii de rezistenta. Difera doar lungimea si numarul pilelor.
Normal, ar putea spune cineva, doar sunt construite in aceiasi perioada.
Urcam in masina.
Iesim in drumul national si pornim spre Nord.
Iarasi ploua, scurt dar ploua. Incepem sa ne facem griji pentru urmatoarea statie.
Ploaia a stat pe capul nostru precum “Sabia lui Damocles” si cum “de ce iti este frica nu scapi” sau vorba lui Lok “ceasul negru si pisica 13” asa a si fost.
Urmatoarea oprire Scaieni.
Reusim cu mare greutate sa-l potolim pe Sesamcave pe care-l luase avantul revolutionar, barba are si de departe il puteai confunda, daca ai imaginatie, cu Che Guevara, sa renunte la trepied si sa vorbeasca mai incet ca nu mergem sa-i batem pe CFR-isti ci mergem sa-i rugam sa facem poze.
Incapatanat rau omuletul asta.
Mai de voie, mai de nevoie s-a linistit si bine a facut ca nici nu am coborat bine din masina in Scaieni ca a aparut Comitetul de primire.
In timpul discutiilor a incercat Sesamcave o interventie, doua si numai faptul ca nu era langa mine a facut sa aibe gleznele intregi si sa nu necesite atele.
Uitasem sa-i facem instructajul si in privinta vorbitului.
Obtinem aprobarea sa facem fotografii si nu stam pe ganduri. Ne apucam de treaba. Luati de val am uitat sa facem o fotografie si “Casei de Cultura”. O cladire foarte interesanta. Poate data viitoare.
Din motive de “proprietate privata” nu am putut fotografia un LDE Malaxa ce statea linistit pe o linie intr-o curte vis-à-vis de statie spre capatul Y.
Din nou detalii care fac diferenta atat in viata de zi cu zi cat si in lumea machetelor, a trenuletelor electrice.
Gandindu-ma ca nu stiu cand o sa mai am ocazia sa fac fotografii cu atatea detalii cu statii romanesti nu prea am facut economie la poze si ceilalti la fel.
Urmarind detalii ce pot fi reproduse cu usurinta pe machete am observat ca din punct de vedere arhitectural cladirile statiilor de pe ruta Ploiesti – Valeni difera de cele de pe ruta Valeni – Maneciu.
In timp ce primele se apropie de arhitectura munteneasca cele de dincolo de Valeni seamana mai mult cu casele secuiesti. Cel putin asta este prima impresie cand vezi acoperisul.
Si tot legat de detalii doresc sa precizez ca desi cu personal redus statiile vizitate de pe traseul Ploiesti – Maneciu sunt de o curatenie exemplara, iarba cosita, marcajele cu var sau vopsea alba proaspete, adica toata treaba facuta asa cum le sade bine unor gospodari.
Iarasi ploua si luati cu ploaia era cat pe ce sa nu vedem indicatorul de sfarsit de localitate pe care scria mare LIPANESTI.
Intoarcem si facem, dupa fler, pe primul drum la stanga. Ajungem la o trecere la nivel dar nu si la statie. Nu a functionat flerul.
Intoarcem, iesim in DN si intram pe o strada la stanga.
De data asta nimerim. Facem drepta inainte de trecerea la nivel si oprim langa cladirea statiei.
Aveam fotografiile de la Catalin Pavel dupa care am incercat sa reconstitui cladirea dar, asa cum spune si el, daca esti acolo simti altfel lucrurile.
Sigur asa este.
Am intrat repede in vorba cu localnicii care au fost amabili sa ne spuna din putinul pe care-l stiau despre statie.
Am trecut la cateva masuratori si fotografii
Detalii si ansamblu
Castelu de apa, amplasamentul coloanei hidraulice, fantana cu apa de baut si iluminatul
Consolele prelungirii acoperisului spre peron, detalii din biroul impegatului de miscare cu mobilierul ghiseului pentru bilete si borna kilometrica
Protectia muncii trebuie respectata in orice situatie asa ca a trebuit sa ne conformam si noi
Parasim Lipanestiul nu inainte de a afla ca a avut doua cantoane, o trecere la nivel dotata cu bariere si trei linii. Era statie importanta fiind punct de alimentare cu apa pentru locomotivele cu abur.
Norii se aduna amenintatori pe cer.
Mergem incet pe sosea sa nu ratam urmatoarea statie care sunt cele trei ale localitatii Magurele.
Magurele Sud hc
Interesant. Trecere la nivel cu bariera, o cladire simpla care nu ne spune nimic. Sigur nu face parte din configuratia initiala a traseului CFPV.
Trecem mai departe.
Flerul ne spune ca “la monument”, adica in centru, trebuie sa facem dreapta si sigur ajungem direct la gara.
Asa a si fost
Coboram.
Sesamcave cu lectia invatata lasa trepiedul, isi lasa cuvintele, era sa lase si aparatul de fotografiat.
In formatie completa mergem spre doi CFR-isti, de fapt o ea care s-a dovedit a fi Impegatul de Miscare si un el care nu stim ce hram purta.
Curatenie exemplara si flori
detaliu ce aveam sa-l remarcam asa cum am mai spus in toate statiile in care am oprit.
Norii nu prevestesc nimic bun asa ca trecem la fotografii odata cu primele picaturi de ploaie.
Doar statuse cat am mers de la Lipanesti pana aici.
De ce nu ar ploua?
Bine ca doar picura.
Cladirea statiei, initial o cladire conform stilului prahovean, primeste mai tarziu o copertina ce se reazema pe stalpii din zidarie de caramida. Doar WC-ul pare a nu fi suferit modificari iar “coada de randunica” parca nu vrea sa ne dea drumul sa plecam.
Hmm, uite ca spre Lipanesti se insenineaza
Asa ca plec spre capatul X al statiei sa fac poze cu trecerea la nivel cu bariera.
Oricum ma invart, norii parca nu-mi dau pace dar reusesc sa dau “roata” cabinei (cantonului) si sa-i fac fotografii.
Am inteles ca toate cantoanele de pe portiunea Ploiesti – Valeni erau la fel.
Ma urc in masina o data cu prima rafala de ploaie care ma rateaza pe putin.
Pornim spre Nord, spre munti si ploaie.
Trecem de Magurele Prahova N hc, un punct de oprire la intersectia caii ferate cu soseaua, care trece pe partea stanga in sensul de mers spre Valeni.
Viraj la stanga, coborare si in fata apare
Evident ca trebuia sa fie si un pod acolo.
Este. Frumos. Dantelarie de profile metalice nituite.
Coboram si facem fotografii
Nu este de gluma cu ploaia asa ca o luam pe scari in sus si dau sa traversez la masina cand aud in urechi cuvintele lui Lok: “aparatele de reazem, refugiul …”
Aha. Ma intorc, o iau pe podul rutier si execut ordinul
Ploua, ploua cu galeata.
Nimeni nu injura mai tare ca Lok ca s-au aburit geamurile lui Pandele si nu vede nimic.
Drumul urca lin in curba.
Calea ferata pe stanga.
Zarim prevestitorul si ghicim ca undeva pe dupa pomi trebuie sa fie si semnalul de intrare.
Viraj la stanga,
Macadam, trecere la nivel, drum la dreapta spre rampa din fata garii Faget Teleajen.
Toarna cu galeata.
Nu putem cobora. Suntem la o distanta de cateva linii de cladirea statie.
Facem poze ca paparazii dar nu avem alta solutie
Iesim iar in nationala.
Facem stanga si nici nu stim cand intram in Valeni.
Nu oprim la gara.
Facem drepta, trecem pe langa casa memoriala N.Iorga si le spun sa oprim pe drepta in dreptul podului vechi din piatra.
Lok si Sesamcave pleca la cumparaturi intr-un supermarket in care abia incap amandoi, Lupu Alb ramane in masina iar eu, prin ploaie, spre podul de piatra sa-i fac cateva fotografii
Oare astazi arhitectii nostri se mai ingrijesc de astfel de detalii?!!?
Nu mi-a raspuns nimeni ca vorbeam singur si am inceput sa ma gandesc la Etapa a II-a a drumului nostru.
Valenii de Munte – Maneciu
continuare: Ploiesti – Valenii de Munte – Maneciu ( II )
inapoi la REPORTAJE
Text: LDHEditare: FloS
Foto: Lok, Sesamcave, Lupul Alb si LDH.
